Corpul de Control al MAI verifică modul în care s-a gestionat scandalul din Piața Constituției

Corpul de Control al MAI verifică modul în care s-a gestionat scandalul din Piața Constituției
Publicat: 30/09/2019, 13:49

„Având în vedere evenimentele petrecute în ultimele 48 de ore în Piața Constituției, secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică al MAI a dispus ca o comisie formată din specialiști ai Corpului de Control al MAI și ai structurilor de control din IGPR și IGJR să înceapă o verificare privind modul de gestionare a ordinii și siguranței publice în zona respectivă a Capitalei, pentru prevenirea unor astfel de evenimente. Piața Constituției este un loc de atracție turistică, un punct de întâlnire al tinerilor, dată fiind vecinătatea cu Palatul Parlamentului, o zonă în care în mod frecvent au loc spectacole sau aniversări. Acest perimetru necesită implicit o atenție sporită din partea forțelor de ordine publică”, se arată într-un comunicat transmis de MAI.

Potrivit documentului, cerificarea va avea în vedere evaluarea managementului activității de ordine publică de la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, pentru dimensionarea dispozitivului de ordine publică. Acesta ar trebui să asigure siguranța stradală și protecția cetățenilor, precum și să se găsească acele cauze și împrejurările care au dus la scandalul în urma căruia un om a murit.

Totodată, de luni, conducerea MAI a dispus suplimentarea dispozitivului de ordine publică pentru zona Piața Constituției.

În funcție de rezultatul verificărilor, MAI anunță că vor fi dispuse și alte măsuri.

Un bărbat a murit și un altul a fost rănit în urma unui conflict care a avut loc în Sectorul 5 al Capitalei, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri.

Scandalul de luni dimineață din Piața Constituției a degenerat după ce mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii, polițiștii găsind în fața Palatului Parlamentului și un pistol neletal, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanți ai Poliției Capitalei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?